Am cazut pe ganduri si prin fata ochilor mintii mi se perinda imagini de demult, din perioada copilariei mele.
Era un cartier cu multi copii, mai ales baieti de 15- 18 ani, toti cu porecle, care mai de care mai haioase, pusi pe nebunii si printre ei Ovidiu, fratele meu cel mai mare. Frumos, cochet,saten cu ochi albastri,ca ai mamei , un zambet strengaresc si ,desigur,cu priza la fete frumoase.Eu,o copilita de 7-8 ani,gura-casca la tot ce se intamla in jurul meu : muzica, fotbal, turca,lapte gros,gropite,tintar, fotbal de masa...Ovi era talentatul familiei si idolul meu.Se pricepea la toate, dar mai ales la muzica.Asculta cu nesat Europa Libera unde, tarziu, in noapte,Cornel Chiriac transmitea melodiile formatiilor celebre.Eu, care nu am descifrat niciodata notele muzicale si nici nu am cantat la vreun instrument, ma minunam cum un baiat, fara nici o pregatire muzicala, a invatat singur sa cante la chitara,a invatat notele, si-a facut o formatie.
Isi facea singur chitare electrice dupa modelul Beatles-ilor si mesterea mereu la o statie electrica.Isi incropisera si o formatie.Repetau la noi acasa. Parca-l vad pe tobosar...Batea in cuptorul de la soba.Mie mi se parea ca suna formidabil si eram singura din familie care eram un spectator fidel...
Am fost intotdeauna ...sora lui Ovidiu.El era cel cunoscut in tot orasul.A avut prieteni buni, care i-au stat alaturi si acum..........Spun asa, pentru ca zilele acestea ,Ovi ,dragul meu fratior,a plecat singur pe... steaua lui.
